Ziua noastra…...cea de toate zilele

A mai venit un 1 Decembrie. Sanatosi, nesanatosi...iar a inceput iarna. Ca in fiecare an, 1 Decembrie a fost sarbatorita cu mare fast de toti romanii din tara, dar nu numai...ca, na, o data pe an este Ziua Nationala a Romaniei. Bine, la noi, la romani cam toata vara este ziua nationala pentru ca noi sarbatorim orice cu mici si bere...cam asta facem toata vara. 

Daca 1 Decembrie ar fi picat undeva in anotimpul calduros, sigur ar fi fost un nou prilej pentru gratare. Nu pot spune ca sunt patrioata, dar nici ignoranta. Imi iubesc familia si prietenii, iubesc unele locuri din aceasta tara....dar in marea majoritate a timpului as putea spune ca sunt dezamagita. Nu de tara in sine, ea nu are nicio vina, ci de noi, oamenii care traim in dansa. In primul rand suntem saraci, foarte saraci. „Prapastia” dintre cei bogati si cei saraci este atat de mare, incat te intrebi uneori unde este clasa de mijloc...pentru ca nu o vezi. Suntem cam inculti si needucati. Este si normal. La cat de putin castiga profesorii, ce ar putea sa ii mai invete si pe altii. Batranii…....vai de capul lor, tinerii fac o facultate oarecare pentru o diploma la activ, dupa care iau drumul strainatatii, sperand intr-un trai mai bun, departe de familie si toti cei dragi...pentru ca aici se pare ca facultatea o faci degeaba. Politica nu s-a schimbat de peste 20 de ani. Aceleasi promisiuni desarte, aceleasi furturi si furaciuni la nivel mare, acelasi popor credul. Culmea este ca tot batranii merg la vot, tot ei mai spera ca lucrurile se pot schimba. Iti este suficient sa iti faci o vacanta in strainatate pentru a vedea diferentele intre noi si altii. Cateodata ai impresia ca suntem in urma cu 50-100 de ani. 

Promovam toate non-valorile existente pe piata uitand de oamenii adevarati. Adeseori se simte ca nu avem coloana vertebrala, parca am fi caracterizati de sclavagism. Dar…..suntem romani, sa fim mandri de noi!