Faptul că nu mă interesează decât literatura mă face să pierd o mulţime de laturi ale vieţii. Uneori mă uit pe stradă şi în loc să văd oameni, percep scene, personaje, un tip care aduce cu Stavroghin, un profil al lui Julien, e cam ridicol. Peste tot, cotoare ambulante de cărţi – sau de filme. Nu e prea vesel.
‘Nu mă înteresează decât literatura’… Nici măcar.
G.L.: speculativ, intens, pierdut; A.P.: dialectic, şotronul lui nici-nici, frivolitate a intervalului: amendezi rapid extremele ca să fii undeva la mijloc, când eşti perfect niciunde. Spiritul geometric şi spiritul de fineţe în varianta café du Commerce. Am avut adesea impresia clară a unei imposturi a carismei (la tipi omeneşte admirabili etc.). În fond, e sigur că dialecticianul va repurta mereu victorii la galerie. De ce postura actorului mi s-a părut brusc supărătoare? Ideea că adevărul are nevoie de ambalaj îmi face un pic silă. Asta trebuie să fie. Sunt obosit. Sau sunt bătrân.
The king’s speech (2010), The kids are all right (2010), Caché (2005), Mr. Nobody (2009), Black swan (2010), I am love (2010), Gerry (2002). Nimic. Voi pierde şi filmele.