Eu una m-am cam plictisit în ultima vreme. Dar nu e plictiseală de-aia, în care să zici că stai în pat și te plictisești la maxim, sau să zici că poți sta în pat și să mânânci și să te uiți la teveu tătă ziulica. Nu. Eu m-am plictisit de aproape tot ce mă înconjoară.
M-am plictisit unul la mână de oamenii plictisiți, de obosiții pe care îi aud cu expresii de genu’: ”asta-i, ce să-i faci”, sau ”mdea…iarna nu-i ca vara…”…coiuts, a’ meu, OMULE, băi, ăsta, NU ai ce zice altceva decât iarna nu-i ca vara???Cât de idiot poți să fii? Dar ridică-te dracului și pleacă, NU mai vorbi inepții!
După aia, m-am plictisit să mi-o deplâng. Că vine, că nu vine..îndată urmează o poezie sau o mizerie de-asta în care am să mă revolt pe tot trecutul. Și după aia îmi trece. Și după aia revin. Și tot așa.
M-am plictisit să plec în locuri în care nu fac nimic. Și pe bune, plec degeaba. Plec la Andreea acasă, nu fac nimic. Plouă. Merg la var-mea acasă, nu fac nimic. Plouă. Dar nu mai plouaaaaa, dar te rooooog!
Sunt plictisit de oamenii care mă sună ca să…ca să nimic. De aia nici nu mă sună nimeni – s-au învățat ei…sau i-am învățat eu? Nu stiu. Ideea e că nu mai sunt deranjată.
De ar fi să înlătur toate plictiselile, ar fi ceva. Dar nu-i posibil. Mereu apare ceva pentru care eu mă consum. Că deh – așa mi-e muma, așa mi-e tata. Nu mai pot cu furadana aia care zbiară din toți rărunchii pe lectoaca lu’ Andreea. Și lista continuă…