Plictiseala dracu’.

Eu una m-am cam plictisit în ultima vreme. Dar nu e plictiseală de-aia, în care să zici că stai în pat și te plictisești la maxim, sau să zici că poți sta în pat și să mânânci și să te uiți la teveu tătă ziulica. Nu. Eu m-am plictisit de aproape tot ce mă înconjoară.

M-am plictisit unul la mână de oamenii plictisiți, de obosiții pe care îi aud cu expresii de genu’: ”asta-i, ce să-i faci”, sau ”mdea…iarna nu-i ca vara…”…coiuts, a’ meu, OMULE, băi, ăsta, NU ai ce zice altceva decât iarna nu-i ca vara???Cât de idiot poți să fii? Dar ridică-te dracului și pleacă, NU mai vorbi inepții!

După aia, m-am plictisit să mi-o deplâng. Că vine, că nu vine..îndată urmează o poezie sau o mizerie de-asta în care am să mă revolt pe tot trecutul. Și după aia îmi trece. Și după aia revin. Și tot așa.

M-am plictisit să plec în locuri în care nu fac nimic. Și pe bune, plec degeaba. Plec la Andreea acasă, nu fac nimic. Plouă. Merg la var-mea acasă, nu fac nimic. Plouă. Dar nu mai plouaaaaa, dar te rooooog!

Sunt plictisit de oamenii care mă sună ca să…ca să nimic. De aia nici nu mă sună nimeni – s-au învățat ei…sau i-am învățat eu? Nu stiu. Ideea e că nu mai sunt deranjată.

De ar fi să înlătur toate plictiselile, ar fi ceva. Dar nu-i posibil. Mereu apare ceva pentru care eu mă consum. Că deh – așa mi-e muma, așa mi-e tata. Nu mai pot cu furadana aia care zbiară din toți rărunchii pe lectoaca lu’ Andreea. Și lista continuă…

Piata locurilor de munca

Daca la inceputul crizei cu fiecare an care trecea credeam ca urmatorul va fi mai din punct de vedere a locurilor de munca, marturisesc ca la momentul actual optimismul mi-a disparut, si din cate observ nu numai mie.
Aflandu-ma de curand in situatia de a-mi cauta de munca, am aflat cat de cazuta este piata muncii si cat de putine locuri de munca noi apar in fiecare zi. Din punct de vedere a angajatorilor aceasta perioada este una foarte buna dat fiind ca mana de lucru calificata este din abundenta, iar pretentiile salariale au scazut. Din punct de vedere a anagajatilor, schimbarea jobului sau gasirea unuia este foarte dificila, iar pentru a avea un avantaj in fata celorlalti candidati este necesara obtinerea de certificari, sau participarea la cursuri, iar acest lucru nu este deloc ieftin.
De departe in situatia cea mai critica din punctul meu de vedere se afla studentii abia iesiti de pe bancile falcultatii dar si persoanele trecute de 50 de ani. Desi aceste doua categorii isi gaseau dificil un loc de munca si inainte, la momentul actual devie aproape imposibil. Pentru tinerii studenti lipsa de experienta devine o piedica greu de trecut, iar joburile care li se ofera sunt de cele mai multe ori platite foarte prost si in domenii care nu au nici o legatura cu pregatirea cumulata in timpul anilor de studii. Pentru persoanele peste 50 de ani, principalul dezavantaj este lipsa maleabilitatii. La momentul actual angajatorii solicita din ce in ce mai multe cunostinte, experienta in lucru cu calculatorul si capacitatea de a invata usor lucruri noi. Pentru persoanele care nu au crescut practic cu un calculator in casa, acest lucru este dificil de invatat acum, si este si mai dificil sa concureze cu persoane mai tinere care au deja experienta in domeniu.
Din pacate trecem printr-o perioada dificila, in care singurul sfat pe care pot sa vi-l dau pentru a reusi pe piata muncii este sa invatati cat mai mult.

Incredibil.

Am ajuns o nație de inepți. Și nu, aici nu vorbesc numai despre propria mea experiență, că de era numai asta vorbeam într-o oglindă. E vorba despre ceea ce se întâmplă în general.
Am ajuns să disprețuiesc vorbirea. Pentru că, dacă vorbești, practic ori vorbești în van, unor persoane care nu te ascultă, sau vorbești ca să fi vorbit. E cu un singur i, pentru că e la conjunctiv trecut. Da, odată ce ai vorbit, ai făcut-o degeaba.
Acum vorbim doar la mișto. Vorbim la semafor, prin claxoane și frigidere invizibile de carne care ne apasă slăninile umflate de pe niste scaune obosite. Vorbim la telefon și ne pupăm în cur reciproc, ”vaaai, nuj ce, nuj cum”…„da, stiu, vaai, la la la”…răspunsul meu: binepa.
Vorbim, dar nu comunicăm, la cursuri și seminarii hidoase din care ori intri și ieși, și atât, sau intri ca să ai de unde ieși. Oricum nimeni nu înțelege nimic. Sau poate nu vrea să înțeleagă.
Vorbim cel mai bine când suntem muți de beți sau stoned. Aia e cea mai tare comunicare – tu, mut de beat, vorbești și cineva te ascultă orice ai zice. Dar atunci…revenim la povestea cu ”taci dracului și ascultă-mă pe mine când mănânc un căcat, și după aia vorbești tu”.
Când vom mai vorbi cum vorbeam odată, când cineva chiar credea prostiile pe care le ziceam?