Intre agonia realitatii si dulcele virtual

E tarziu. Am realizat ca nu am nimic de baut in casa si iar se efectueaza reparatii la reteaua de apa. E clar. Trebuie sa ies sa cumpar ceva de la non-stop-ul de la colt. Nici nu stiu exact ce vreau sa beau, dar probabil am sa ajung inapoi acasa cu o votca ieftina si 2 litri de Pepsi twist. In ultima vreme asta e otrava mea de zi cu zi. 

Gasesc ca licorile astea amestecate merg perfect cu aceste jocuri cu masini de care nu pot sa ma dezlipesc inca din prima zi in care am cumparat nenorocirea asta de consola. Viata mea sociala s-a redus de atunci la contactarea online a prietenilor mei care vin de la munca, in general cam la aceeasi ora ca mine pentru a-i convinge sa concuram impreuna pe strazile periculoase din jocurile astea. Fie ca e vorba de vreun Need for Speed sau Grand Theft Auto sau pur si simplu jucam Words with Friends, serile, noptile si zilele libere trec cam toate la fel. Cui ii pasa in definititv? Prietene? Avem si d-alea. Foarte intelegatoare, bineinteles, altfel nu ar rezista unor copii batrani ca noi care joaca jocuri cu masini si pac pac toata ziua si toata noaptea. Imi tot vine in cap imaginea aia cu tipa care sta goala in bratele prietenului ei iar el se uita peste umarul ei cu joystick-ul in mana la ecranul televizorului ca nu cumva sa isi piarda viata inainte sa termine nivelul. Realitatea e ca isi cam pierde viata incercand sa nu si-o piarda virtual, si in loc sa termine nivelul la jocuri cu masini, ar fi mai bine daca ''ar avea grija'' de prietena lui, inainte sa caute pe altcineva care sa se ocupe de problema asta.....cu femeile nu prea e de joaca. Unele femei sunt numai pentru joaca. Nu zic ca sunt jucatoare, nu. Ele doar cred ca sunt jucatoare in timp ce sunt jucate. Unele femei joaca numai pentru bani. Dar de ce scriu despre femei? 

Era vorba de jocuri aici.....si mi-e tare sete. Mi-e sete iubito. Da, normal ca de tine. Da si de niste votca cu Pepsi twist. Te duci sa iei tu? Ca parca nu mai aveai tigari si daca tot trebuie sa iesi...

Promising myself a new start

O sa incep de azi sa o aleg o cale mai personala de a ma cunoaste.

Sunt in drumul spre casa... inspiratie sau doar coincidenta. Ma indoiesc totusi ca e doar atat si coincidentele au intotdeauna ceva misterios, nu exista coincidente, exista doar lucruri pe care nu ti le poti explica.

Cat de mult inseamnca 10 minute atunci cand vrei atat de repede sa ajungi intr-un loc atat de drag. Nu pot sa pricep ce m-a oprit sa plec mai devreme... comoditatea, lenea, grijile, amanarea revederii.

Ma simt fada de ceva vreme si foarte departe de toate lucrurile care imi faceau placere. Nu am mai citit, nu am mai stat cu oamenii care imi sunt dragi... m-am indepartat de toti si de toate si acum imi e greu sa mai recunosc, sa ii mai recunosc si mai ales.. sa ma recunosc. M-am autodeziluzionat, m-am indepartat trepatat de toate acestea, manata de o forta necunoscuta, ascunsa si totusi... care vine tot din interiorul meu, ma reperezinta, altfel nu imi pot explica cu niciun chip o abatere atat de ampla... in tot ce am facut pana acum citesc vointa (si violenta!) de a ma pierde, trebuie sa descopar de unde vine acest impuls si mai ales, cum de are o atat de mare forta.

Drumul asta e atat de verde, m-as opri sa privesc si sa strig ca ma vreau inapoi la marginea lui. Marea parte a drumurilor mele le-am parcurs in liniste si m-au inserat intr-un soi de reflectie benefica.

Stau foarte putin acasa.

E ziua mamei mele, imi pare rau ca am dezamagit-o si ca nu am putut sa vin mai devreme si sa petrec mai mult timp alaturi de familie.

Ciprian nu a dat niciun semn astazi. I-am spus niste lucruri nepotrivite joi... ceva s-a rupt si simt asta, chiar daca el nu recunoaste. Nici nu stiu cum sa privesc relatia asta, insa imi este teama, momentan... cel mai mult de mine, fireste. Nu e vorba de asumarea unor responsabilitati, cum mi s-a mai spus... e altceva, mai intim....

Toate celulele mele au inteles ca trebuie sa ma ajute sa ma reintregesc... au strigat si am inteles si eu ca, in sfarsit, a venit momentul sa pornesc in cautarea intimitatii.... sa ma recunosc si sa ma adaug.

Promit ca voi scrie si ca voi avea mai multa grija de mine.

Cum intretinem pantofii sport?

Pantofii sport sunt pantofi pe care cu siguranta orice barbat care tine la latura sa sportiva, la sanatatea sa si la mentinerea unui fizic cat mai atletic ii va avea intotdeauna in garderoba. Cum facem, insa, ca acestia sa se mentina in cea mai buna forma pentru o perioada cat mai mare de timp? Cum facem sa arate mereu la fel de bine si cum facem sa mentinem gradul lor de eficienta in ceea ce priveste performanta sportiva? Iata cateva sfaturi pentru ingrijirea unei categorii mai largi, pe care o numim general pantofi sport barbati.

Pantofii sport nu trebuie spalati in masina de spalat. Cel mai indicat ar fi sa-i speli cu un burete si spuma sau sapun, sa-i freci temeinic si apoi sa ii limpezesti cu multa apa si sa ii lasi sa se usuce natural. E drept insa ca cele mai neplacute pete, cum ar fi cele de noroi, de pilda, nu se duc decat la spalarea in masina. In acest caz, incearca sa speli pantofii sport in saculeti special conceputi si folosind programe ale masinii de spalat speciale pentru incaltaminte sport.

Mare grija la modul in care ii descalti. Nu calca pe partea din spate a adidasilor pentru a-i scoate, pentru ca se vor deforma cu timpul. De asemenea, nu uita sa dezlegi intotodeauna sireturile, pentru a nu forta partea din fata a pantofului.

Nu utiliza surse directe de caldura pentru a usca adidasii (radiator, calorifer, sau chiar razele soarelui), pentru ca se vor ingalbeni, iar pielea va deveni uscata. Usuca-i fara sireturi si fara branturi, pur si simplu la aer.

Nu ii uita in geanta cu care mergi la sala, ci scoate-i in fiecare zi si lasa-i sa se aeriseasca in locuri uscate si racoroase.

De ce se dezbraca Oana Lis?!

Nu am putut niciodata sa ma impac cu oamenii lipsiti total de simtul ridicolului. La fel cum nu am reusit sa ma impac cu imaginea femeilor dezbracate prin presa, fie ele si Afrodite locale. Nu inteleg de ce e un must pentru “vedetele” noastre sau aspirantele la acest statut sa isi expuna fese, sani, coapse, abdomene, etc… mai ales atunci cand nici macar nu tenteaza pe nimeni cu formele lor. 

De pilda, vad din ce in ce mai des in ultima vreme, stiri cu si despre Oana Lis. Oana Lis dezbracata pe plaja, Oana Lis dezbracata la televizor, Oana Lis isi expune nuditatea pe Facebook. Las la o parte intrebarea “cine e Oana Lis si de ce populeaza paginile ziarelor de scandal?”, desi poate o sa mai revin asupra ei… Si ma intreb de ce se dezbraca?! Pentru numele Domnului, acum cateva luni o vedeam la televizor vorbind despre cura sa de slabire si intrand intr-un oarece conflict cu nutritionistul Andrei Laslau pe marginea stilului sau de viata si a meniului sau zilnic. Ma intreb, oare crede Oana Lis ca este o femeie slaba? Adica ea chiar crede ca a dat roade cura de slabire la care s-a supus (desi am inteles ca tine o cura ce contine si cartofi prajiti si prajituri si ca in general, nu se da in laturi de la prea multe delicii, ca… na, ea este o gurmanda…)? Pentru ca daca nu se considera o femeie slaba, o femeie “bine” nu vad de ce se dezbraca public? Nu vad de ce isi cheama paparazzi dupa ea “la pont”, nu vad de ce publica imagini nud spre deliciul prietenilor de pe Facebook si in cautare de cat mai multe like-uri. 

As vrea sa stiu ce o face pe aceasta femeie sa fie atat de dezinhibata incat sa nu ii pese ce spune o lume intreaga despre ea! Care este granita dintre lipsa complexelor si lipsa simtulului ridicolului? M-as bucura pentru ea sa nu aiba complexe, dar e trist ca nu realizeaza ridicolul situatiei in care se pune!