Iarna de vis

De vreo citeva zile a inceput sa ninga cu fulgi albi si pufosi de nea, uriasi, aducind la infatisare cu niste figurine delicate, confectionate parca din zahar sau din frisca Nu mai vazusem pina atunci o ninsoare atit de asidua, coplesitoare, care sa se aseze fulg cu fulg, vazind cu ochii, asemenea unui cearsaf urias peste pamintul acela maroniu, zbircit, netezinu-i, ca o lama de cutit nevazuta peste un tort nefinisat, nereglaritatiile. Copacii descarnati, dezgoliti de frunze, precum niste naluci caraghioase, pareau sub glazura aceea alba si stralucitoare, asezata peste dinsii, desprinsi parca dintr-o pictura suprealista, completata neobost, ├«ncontinuu, de stradania unui pictor trasnit, agatat undeva dedesubtul cerului. Nu puteau lipsi, desigur, din acest tablou pictat, in albul cel mai pur, gasit vreodata printre printre culorile lasate de Dumnezeu, copii, spiriidusii aceia imbracati multicolor, neastimparati, inepuizabili, cu sanii, cu patine, cu schiuri, cu catei dupa dinsii sau cu parinti veseli, eliberati de morga cotidiana, vrajiti de spectacolul zapezii si al tineretii, lisita de griji. N-am rezist tentatiei de a ma alatura acestui festival al iernii si m-am lasat purtat de vraja ninsorii in mijlocul acelei lumi ireale, aparuta de nicaieri, ca o felie mare de tort, din care fiecare taiam cite-o felie, la discretie. Niciodata, cred, n-a fost ca atunci, insa ce-a fost in ziua aceea, de inceput de februarie, a ramas acolo, in inimile noastre, pentru todeauna…