Proverbul acesta romanesc pare sa caracterizeze politica noastra dimboviteana din toate timpurile. Si inainte, si dupa cele doua razboaie mondiale, politicienii au facut legea, furind pe rupte, acumulind bani ori averi, promovindu-si progeniturile sau apropiatii, creind pepiniere de cadre, platind mercenari de ocazie, formind adepti care sa-i urmeze sau sa-i mosteneasca, altfel spus, exercitind si conservind prerogativele Puterii.
Cea ce se intimpla insa acum, depaseste orice inchipuire! Puterea ( redusa la atributul ei cel mai slab, Justitia! ) actioneaza sinucigas, seamana cu un scorpion care-si autoinjecteaza propria otrava! Regula suprevietuirii, continuitatii, autoconservarii, pare sa fie haosul. Scapa cine poate! Nici nu mai conteaza cum! Mintind. Denuntind. Lepadindu-se de prieteni, de tovarasi, de parteneri, precum apostolii de Hristos. Niciodata puterile in stat nu au avut asemenea reflexe! Cine ar fi crezut vreodata ca fiind posibila iesirea Justitiei din rind? Dintoteauna Justitia, partea surda si oarba a Puterii ( supusa balaurului politic cu o suta de capete) n-a prea cricnit in front! Ce s-a intimplat? Taierea de capete nu pare solutia cea mai potrivita.
Tai unul si cresc zece in loc! La fel de hidoase. Sa fie oare jocul acesta al procurorilor datorat mutarii centrului de putere, reingimentarii lor? Balaurul de la rasarit nu pierde timpul degeaba, iar cel de peste ocean, nici atit! Oricum, ceva e putred in Danemarca!