Adesea unii oameni ajung la exasperare din pricina greutatilor vietii si sfirsesc prin a li se face lehamite de tot, asa cum i se intimplase si lui Ghita Gorun, un respectabil profesor de filozofie. Luptase mult pina sa-si gasesca un post de profesor, la sat, fiindca nu se putuse in alta parte. Acceptase de nevoie sa mearga acolo, riscind chiar sa-si piarda nevasta (lucru care se si intimpla dupa un an!), care avea serviciu la oras.
Din cauza navetei si a traiului dezordonat, de celibatar, se imbolnavise destul de grav, dar scapase, apoi se apucase de bautura, isi pierduse casa si se trezise intr-o buna zi dat afara si din invatamint, fiind obligat sa cerseasca si sa doarma pe sub poduri. Isi pierduse, incetul cu incetul, orice elan de a mai trai si nu mai astepta nimic de la viata, poate cu exceptia sfirsitului, care sa-l izbaveasca de toate.
- Nu-i tirziu s-o iei de la capat! il sfatui un prieten de-al sau. Inca nu-i totul pierdut!
- Asa crezi tu! rise el fara sa-i pese. Nevasta ca Aurora nu mai gasesc, casa nu mi-o mai da nimeni inapoi, iar de boala si de saracie nu scap decit in mormint!
- Sa stii ca Aurora nu exclude posibilitatea de a va impaca!
- O exclud eu. Nu-i pot accepta mila dupa tot ce mi-a facut!
- Si vrei sa traiesti asa, sa te complaci in situatia asta?
- Niciodata n-am fost mai fericit ca acum, marturisi el, n-am nicio grija, sa stii. Maninc ce gasesc, dorm unde apuc, nu ma intreaba nimeni de sanatate, de nimic. Uneori am impresia ca nici nu mai exist!
- Se pare ca esti pierdut irecuperabil! ofta prietenul. Pot face ceva pentru tine?
- Poti.
- Ce?
- Sa-ti vezi de viata ta. Cei ca mine, au ales deja! Asta-i drumul! Sintem mai fericiti decit ai putea crede!
Omul se uita indelung la el. Se schimbase total. Din omul mindru si integru, pe care-l cunoscuse, nu mai ramasase nimic.
- Da-mi voie sa ma indoiesc! zise. Orice mi-ai spune, nu te cred!
- Nici nu e nevoie!
- Cere-mi, totusi, ceva! insista el frecindu-si miinile stinjenit. Nu pot pleca asa, ca de la un strain!
Gorun zimbi amuzat de incurcatura prietenului sau.
- Nu am nevoie de nimic! zise, facind plictisit din miini. Cel mult pot sa te rog sa mai treci sa ma vezi din cind in cind! Bucuria de a te vedea nu se compara cu nimic!
- Asta o fac si singur, fara sa ma rogi! Cere-mi ceva mai concret!
- Mai concret decit atit nu exista!
Ramon Gomez de la Serena spunea:” Plictiseala nu e altceva decit sarutul mortii”.